Fee story

La Universitatea din US, parcarea era cu plata. Da(mn!), cu plata! Asa ca pe langa lab fee, library fee, 1, 2, 3, 4 fee,  bla-bla fee, era si parking fee. Daca nu aveai un permis pentru parcare per semestru, atunci trebuia sa achiti la parking meter ori de cate ori aveai cursuri.

Studenti fiind, dese ori aceste parking meters semnalau rosu, semn ca “timpul cumparat” pentru parcare a expirat. Si, in consecinta, amenzi! Amenzi in plicuri orange ca sa se vada si sa te bucure de la mare distanta!;)

Eroina noastra era o batranica, semana mult cu batranica din desenul animat “UP” – foarte dulce si foarte “bunica”. Ea venea si punea bani, banii personali!! in meters-urile expirate ca sa nu fie studentii amendati. Un semestru am fost binecuvantati cu gestul ei. Nu si urmatoarele. Pentru ca batranica noastra a fost amendata. Aparent  gestul ei de a pune bani in meters si prevenirea darii de amenzi studentilor a prejudiciat bugetul local pentru ca amenzile aduceau venit mai mare decat parking meters-urile ne-expirate.

Intr-adevar, tara tuturor posibilitatilor…bune si rele, wow si blah!

I am a loser, baby, so why don’t u kill me??!!

Situatie: a doua zi dupa ce s-au facut de kakao in fata la toti fiind beti de abia se tin in maini (de picioare nici nu mentionez, ca demult au cedat), domnilor dintr-o delegatie oficiala, atent selectatata conform IQ-ului pretins si a pozitiei importante, li se face observatie vizavi de comportamentul lor:

– Domnilor, ati fost selectat pentru ca am considerat ca sunteti persoane intelectuale.

– Da shi la intelectuali nu li plashi jinu’? pfahhahahhahhaa

Eu as avea multe de comentat, dar mesajul lui Lily Allen e mult m sugestiv – “Look inside your tiny mind, then look a bit harder! […] Fuck you, Fuck you very very much!!!! …”

Tanga…pardon, Tanya

Pe mine ma mira ori de cate ori revin in Moldova, ca mai sunt fete cu unghii vulgare si cheap looking la fel de lungi ca si degetul, iarasi ma mira cand vad lenjeria la vedere si multe altele. In alta parte, m-a mirat ca label-ul de prostituata aplicat moldovencelor de turci inca e foarte actual. Mereu am tendinta naiva sa cred ca –ATAT! E in trecutul rusinos. No bine, ca nu e.

La Consiliul Europei l-am intalnit pe Cagdas, un baiat turc care imediat ce a aflat ca sunt din Moldova abia astepta sa dezbata un subiect aparte cu mine. Marele meu noroc e ca persoana avea un simt al umorului excelent, asa ca dialogul nostru nu a fost foarte tensionat..si mai putin jenant pentru mine.

Cagdas mi-a povestit despre Tanga care locuia la el in casa in Turcia si era menajera. O moldoveanca cu studii superioare pe nume Tanya, dar pentru ca lenjeria tanga fie ii statea la vedere, fie era foarte usor de vazut prin haine, i se spunea Tanga. Tan..ya nu a lucrat prea mult la ei acasa pentru ca a incercat sa se apropie mai mult de tatal sau decat era cazul. La fel, s-a intamplat si cu o alta ruda de-a lui care avea, la fel, o menajera moldoveanca si pe care au trebuit sa o concedieze pentru comportament indecent. Poate ca nu e cazul sa ne dea turcii lectii de moralitate, dar sunt turci intelectuali si nu doar “pestii” turci din Moldova.

Pana la urma, fiecare isi face viata cum vrea si nu am dreptul moral sa judec, dar in puii mei!!! cat se poate sa fiu eu stigmatizata drept “easy catch” cand spun ca-s moldoveanca din cauza la toate proastele , prostituatele camuflate, toate ingratele si nesimtitele astea?  Si in genere, cand o sa se destepte si “destepte” moldovencele astea?

In fine, eu si Cagdas am ajuns la concluzia ca Tanga exersa toata ziua pentru un runway show pentru Victoria’s Secret! :)

Inima de tigan

Fiecare reportaj cu expulzarile in masa a romilor din Franta, m-a facut sa ma gandesc la Driton. Oare ce simte el cand vede toate astea?

Pe Driton l-am cunoscut la Consiliul Europei, activa in departamentul “Roma and travellers”. Cand te afli intr-un mediu super international, cu o sumedenie de accente si nuante de culoare, tot ce stii despre cei din jur e ca sunt din alta parte.  Asa ca pentru mine, Driton era doar o alta persoana..

Pana la o petrecere – atunci cand dupa o discutie cu el, am inteles ca Driton era de etnie roma. Foarte rusinos de recunoscut acum, dar primul gand mi-a fost – unde mi-am lasat geanta? Tocmai de aceea ca mereu am perceput romii ca pe niste hoti periculosi, persoane de care sa ma feresc si cu care sa am minim contact. Si cat de neadevarate sunt lucrurile astea cand vine vorba de Driton.. Si nu doar de el, ci de acea mica parte a acestei etnii, dar totusi existenta, care e civilizata, culta, interesanta si mai ales artistica; atribute totalmente diferite perceptiei noastre per  ansamblu. Nu stiu daca e vorba de locul din care vin, pentru ca mi s-a spus ca romii din Europa Centrala sunt civilizati si incadrati in mare parte in societate. Moldova, dar mai ales Romania,  sunt mari restantiere la acest capitol. Dar iata ca e si reversul monedei.

Driton e din Kosovo, vorbeste o engleza perfecta, canta la chitara ca un Zeu si e musulman. Stie cate ceva din istoria fiecarei tari si e mai open minded decat multi dintre noi. Atunci cand canta la chitara in parcul strasburghez Orangerie, mereu venea lume in jurul sau sa-l asculte.

Driton mi-a spus ca si el cand era mic evita tiganii pentru ca-s ..tigani.. Abia cand a mai crescut, a inceput sa-si accepte identitatea. Pentru ca societatea pune “labels” pe oameni ca el. Pana la urma, eu admir o chestie la ei – chiar si cu trecerea anilor, indiferent unde s-ar afla, ei nu renunta la cultura lor, si ma refer aici la partea artistica, dar mai ales la muzica  lor superba.

Driton mi-a mai spus ca tiganul pur, daca iti devine prieten, iti e cel mai devotat om, pentru ca, asa cum spunea Driton – “ asa e inima de tigan”.

We suck

images   Tot din aceeasi categorie, a antireclamei.

Un pic agasanti uneori, ospitalitatea chelnerilor americani e de exceptie. You can’t ask for something more than that.

Obisnuita cu prezentarea unei mancari ca si adusa de pe talerul lui Zeus, odata il intreb pe un chelner ce sa-mi iau. Imi zice:

–          Ohh, the food sucks here.

:) :) :) Imi zic ca e doar unul din tipii aia care vor sa para al naibii de origininali din prima. Mai incerc odata.

–          Hahaha, you are funny. Do you have any kind of salad that you would recommend?

–          Lady, our salad is horrible, barely has fresh veggies. A big no-no!

–          How about soups?

–          I tried earlier our soup speciality – it sucks! I still feel like throwing up.

 Impreuna cu prietenul meu, am trecut prin sita antireclamei cam tot meniul si  am ras pana la lacrimi de baiat. Pana la urma, am luat niste aripioare that „sucked”  si „throwing up” soup and some „grouse” water si a fost.. delicios!

Ceea ce am considerat eu ca ar fi doar un truc, s-a adeverit ca tipul chiar credea in ce spune.

 O fi o consecinta a entuziasmului debordant si a imaginatiei gothice de a prezenta meniul in halul cela, ca niciodata nu l-am mai vazut pe baiat in local? Sa fi fost noi singurii sai clienti, caci americanul de rand ar fi cerut sa vorbeasca cu managerul…?

Despre un…”just in case”

Fiind in Florida, apropiindu-se iarna, ca si programare mintala a uneia ce a stat toata viata in zona temperata, imi zic sa-mi iau o geaca un pic mai calduroasa decat maiorile mele. Just in case.

Zis si facut!

Merg la un shop center, aleg o geaca de toamna timpurie, subtire de tot, si il rog pe un tip ce lucra acolo sa-mi dea marimea mea. Tipul ma priveste foarte ciudat si banuitor si ma intreaba- Why do you need it for? Are you going somewhere?

–          Hmmm…No. I will wear it here later on in winter.

–          There is no winter in Florida, you don’t need it.

–          Well, perhaps, but this jacket is not that warm and I might need it.

–          No, you won’t.

–          Anyway, could you bring my size, please?

–           I am not gonna sell you something you will never wear. You see, I am a nice person and I don’t do things like these.

Am stat probabil 5 min cu tipul si dezbateam subiectul in continuare. Tipul era atat de hotarat sa nu-mi vanda geaca, incat am renuntat la idee. A fost o experienta foarte faina pentru ca ulterior veneam in acelasi magazin, tipul ma recunostea si ma lua la misto:

–        Ohh,no, that’s her again! Are you cold?? What’s wrong with your, girl? Why are you looking at those boots? You don’t need them!

–        You again??? Just go away!! :)

 

Si pana la urma, a avut dreptate. :)

Faithful

bicaegm2ehcaucybk6ca33sw46caum303qcad9oq8ycaz7tsdtcas2srr5caa4orlxcazsmlxbcaw0ucyucaxngre6caaazgyocambk7nfcagykpyacatbhwpyca5ohvuucav28z1pcaooto0rca7rbss1

Relativ asemanator cazului precedent, dar privind printr-o latura metaforica :) (numai si numai asa!:), prezint urmatorul text spre apreciere: (Ohoho, how formal we are!:)

Eram la ora de International Marketing si in stil tipicamericanesc, prima ora e dedicata autoprezentarii unii altora. Atunci Mrs. Barnhart ne-a cerut sa scriem pe board un cuvant ce ne reprezinta mai mult si de ce. Un cuvant care sa aiba vreo conotatie p si oarecum sa explice de ce am ales ora respectiva. Un joc destul de fainut si o modalitate de a interactiona din prima. Au fost multi bankeri (unul chiar de varsta tatalui meu si coleg cu mine..hello, daddy!:) cu ani grei de experienta ce, evident, se prezentau ca goal-orientated, perfectionists si cam tot ce gasesti la synonims.

Iese o tipa din Kazahstan (sau Turkmenistan..sau Tadjikistan…deci, tan!) si scrie “faithful”. STOP! Rewind! Ba da, e fidela tipa. Si ce a urmat a semanat foarte mult cu o sedinta la psihiatru, unde ea isi povestea esecurile sentimentale, forta de a nu cadea in melancolie si alte bullshituri emotionale relevate. Si incheie cu ideea ca ea e oricum va ramane mereu o fidela. (Aha, bravo! Who cares?)

  Viva politetea si toleranta americanilor! Profa, un pic derutata, totusi nu schita nici cea mai mica grimasa la relatarea total pe alaturi a tipei.

Pana la urma, in viziunea fetei, ce ar aduce International Marketing in viata ei? Well, poate un boyfriend/sot careia ea sa-i fie …faithful..

Previous Older Entries