We suck

   Tot din aceeasi categorie, a antireclamei.

Un pic agasanti uneori, ospitalitatea chelnerilor americani e de exceptie. You can’t ask for something more than that.

Obisnuita cu prezentarea unei mancari ca si adusa de pe talerul lui Zeus, odata il intreb pe un chelner ce sa-mi iau. Imi zice:

-          Ohh, the food sucks here.

:) :) :) Imi zic ca e doar unul din tipii aia care vor sa para al naibii de origininali din prima. Mai incerc odata.

-          Hahaha, you are funny. Do you have any kind of salad that you would recommend?

-          Lady, our salad is horrible, barely has fresh veggies. A big no-no!

-          How about soups?

-          I tried earlier our soup speciality – it sucks! I still feel like throwing up.

 Impreuna cu prietenul meu, am trecut prin sita antireclamei cam tot meniul si  am ras pana la lacrimi de baiat. Pana la urma, am luat niste aripioare that „sucked”  si „throwing up” soup and some „grouse” water si a fost.. delicios!

Ceea ce am considerat eu ca ar fi doar un truc, s-a adeverit ca tipul chiar credea in ce spune.

 O fi o consecinta a entuziasmului debordant si a imaginatiei gothice de a prezenta meniul in halul cela, ca niciodata nu l-am mai vazut pe baiat in local? Sa fi fost noi singurii sai clienti, caci americanul de rand ar fi cerut sa vorbeasca cu managerul…?

Despre un…”just in case”

Fiind in Florida, apropiindu-se iarna, ca si programare mintala a uneia ce a stat toata viata in zona temperata, imi zic sa-mi iau o geaca un pic mai calduroasa decat maiorile mele. Just in case.

Zis si facut!

Merg la un shop center, aleg o geaca de toamna timpurie, subtire de tot, si il rog pe un tip ce lucra acolo sa-mi dea marimea mea. Tipul ma priveste foarte ciudat si banuitor si ma intreaba- Why do you need it for? Are you going somewhere?

-          Hmmm…No. I will wear it here later on in winter.

-          There is no winter in Florida, you don’t need it.

-          Well, perhaps, but this jacket is not that warm and I might need it.

-          No, you won’t.

-          Anyway, could you bring my size, please?

-           I am not gonna sell you something you will never wear. You see, I am a nice person and I don’t do things like these.

Am stat probabil 5 min cu tipul si dezbateam subiectul in continuare. Tipul era atat de hotarat sa nu-mi vanda geaca, incat am renuntat la idee. A fost o experienta foarte faina pentru ca ulterior veneam in acelasi magazin, tipul ma recunostea si ma lua la misto:

–        Ohh,no, that’s her again! Are you cold?? What’s wrong with your, girl? Why are you looking at those boots? You don’t need them!

–        You again??? Just go away!! :)

 

Si pana la urma, a avut dreptate. :)

Faithful

Relativ asemanator cazului precedent, dar privind printr-o latura metaforica :) (numai si numai asa!:), prezint urmatorul text spre apreciere: (Ohoho, how formal we are!:)

Eram la ora de International Marketing si in stil tipicamericanesc, prima ora e dedicata autoprezentarii unii altora. Atunci Mrs. Barnhart ne-a cerut sa scriem pe board un cuvant ce ne reprezinta mai mult si de ce. Un cuvant care sa aiba vreo conotatie p si oarecum sa explice de ce am ales ora respectiva. Un joc destul de fainut si o modalitate de a interactiona din prima. Au fost multi bankeri (unul chiar de varsta tatalui meu si coleg cu mine..hello, daddy!:) cu ani grei de experienta ce, evident, se prezentau ca goal-orientated, perfectionists si cam tot ce gasesti la synonims.

Iese o tipa din Kazahstan (sau Turkmenistan..sau Tadjikistan…deci, tan!) si scrie “faithful”. STOP! Rewind! Ba da, e fidela tipa. Si ce a urmat a semanat foarte mult cu o sedinta la psihiatru, unde ea isi povestea esecurile sentimentale, forta de a nu cadea in melancolie si alte bullshituri emotionale relevate. Si incheie cu ideea ca ea e oricum va ramane mereu o fidela. (Aha, bravo! Who cares?)

  Viva politetea si toleranta americanilor! Profa, un pic derutata, totusi nu schita nici cea mai mica grimasa la relatarea total pe alaturi a tipei.

Pana la urma, in viziunea fetei, ce ar aduce International Marketing in viata ei? Well, poate un boyfriend/sot careia ea sa-i fie …faithful..

Sunt perfect

Dupa o banala conversatie cu maica-mea, mi-am adus aminte de un caz ciudat ce merita ceva randuri aici.

Rasfoiam, de curiozitate, niste CV-uri zilele trecute. Mi-am dat seama ca avem atatiaEinsteini junior si eroi printre noi si nici nu realizam asta (ceva de genul la comical cartoon heroes, nu chiar historically talking heroes).                     Absolut intamplator ochii mei (lentilati) dau de o noua rubrica intr-un CV destul de capricios. Zicea asa rubrica aia- de ce sunt eu deosebit:  (un fel de “stiati ca..”(sunt un imbecil) sau cum sa fail imediat un job). Citesc. Un rand. As fi prea subiectiv sa vorbesc despre defectele mele, dar prietenii mei ar spune ca nu am nici unul. Buimacita recitesc “citatul”.                                                                                                                                                                                                                          Mi-am zis ca cineva face feste, doar nu e CV real asta sa spuna asemenea tampenii. De curiozitate, il sun, la un numar ce-l credeam fals- surpriza!! Imi raspunde un tip. Ma prezint, foarte neincrezatoare si plina de dubii, il intreb cateva chestii din CV.  Incepem chiar sa avem un dialog. Imi zic- ori joaca bine tipul, ori el e chiar autorul de jure, de facto si de IT-o al CV-ului. Simtind ca tipul devine tot mai nervos, simtind  asii in mana, il intreb- dupa parerea ta, tu fiind cel fara defecte..evident, ai fi persoana potrivita pentru noi. De ce? Am incercat din toti porii sa ma abtin din rasul isteric care deja imi facea tot corpul sa tremure. Asta zice- “apu vedetz despre mine io pot sa spun reli, da  prietenii mei au dzis ca io potentzal am mult si bun ”. WTF???

Faza e ca era pe bune tipul asta. Ce l-a facut sa ajunga sa abereze astfel? Probabil, cineva sau ceva (google search) l-a sfatuit ca trebuie sa te pui in cea mai buna lumina, sa te prezinti ca fiind.. perfect. In mintea lui (element in stare latenta de putrefactie), tipul nu a inteles ca din tot textul CV-ului, ideea respectiva trebuie sa reiasa, ci a ales calea cea mai scurta- mai, da nu am defecte!; manca-l-as de narcisist!

 Trebuie totusi de  apreciat modestia baiatului- nu a spus el ca nu are defecte, ci prietenii lui…!

Mi piace

La spectacolul ansamblului “Igor Moyseev”, am descoperit stilul asta de dans. Extrem de neobisnuit si aparte. Un nou checked la rubrica “mi piace”.

Stii ca esti moldovean, daca…

            

A fost odata ca niciodata o foaie A4. Acea foaie A4 a ajuns la mine pe birou. Si avea un text ce incepea cu -esti moldovean, daca si urma un sir de atribute personalizate poporului moldovenesc. Nu m-am regasit in multe si am zis ca nu suntem noi chiar asa de… asa..Si ca sa- mi infirme cele gandite, destinul meu mioritic mi le-a adus pe “ele”-le astea in viata mea.
Eram la concertul de inchidere a “Martisorului 2009″, obosita dupa o zi lunga de munca.. relaxata si oarecum.. fericita..parca neobisnuit de calma atmosfera..Pana la acel moment…THE MEMENTO MORI has ARRIVED! Exact in spatele meu cineva manca seminte. Si nu era tampita in spatele salii (mai bine zis, in bine meritatul fund), era in randul 4! La zgomotul pe care il facea, in pauzele dintre cantece, sunt sigura ca si aia de pe scena ar fi auzit-o. M-am uitat la tipa odata sa ma asigur ca are seminte si nu popcorn, cu niste buze pline de coji, aia manca nestingherita semintele. Faza e ca nu sunt eu irascibila la nesimtiri din astea, ci la sunetele produse de aia care nu au etica mancatului civilizat. Simtind ca mi se duce seara mocnind de ciuda si cu tot dreptul de consumator ce revendica (pe buna dreptate) buna calitate a serviciului oferit (si anume- entertainment:) ), m-am intors iarasi la provinciala aia si m-am asigurat ca ea si partenerul ei, mi-au vazut expresia deloc prietenoasa a fetei. Tipa si-a scuturat falangele de bipeda si a incetat sa mai fie in grajd. Macar si pentru alea 10 min ramase.

Eram la concertul ansamblului “Igor Moyseev”. Foarte rar, ba chiar prea rar cand sunt uluita de artisti. Poate ca nici nu am fost la prea multe spectacole de calitate ca sa devin un fan inrait al concertelor. No bine, copiii astia de la Igor Moyseev, are my heroes now. Stiindu-mi norocul ( glumet pe seama mea), m-am linistit cand langa mine s-a asezat o doamnna. Eleganta (aparent), culta (foarte aparent), cu bun simt (mit). Entuziasmata urmaream spectacolul si netipic mie, vroiam sa aplaud mereu.. Atmosfera super! Filmam cand s-a auzit cel mai dezgustator sunet posibil. Tipa de langa mine si-a inspirat mucoasa nazala foarte zgomotos, in modul ala aparte, din nas si din gat (??), ca am avut impresia ca a ajuns in creier si a inceput sa o rugume in gura. Ehhh, om de cacao ce esti! A inceput sa-mi bata nebuneste inima de sok auditiv insotit de o imagine mentala a gurii aleia…dar mai ales, de culmea nesimtirii. Imi zic- bine, odata cred ca nu e atat de grav daca a ajuns ex-”dna” la o anumita stare. Dar ea a continuat propriul show cu regularitate. Ma uitam eu la ea, persoane din fata, ea continua. Mi-am dat seama ca ea e cretina rau de tot incat nici macar nu constientiza ce naiba face! Si iarasi, eram in randurile din fata si aveam impresia ca o auzeau si cei de pe scena in micile pauze dintre piese. Eu a trebuit sa trec in alt rand, de alfel riscam sa ajung la stiri.

Sa revin la foaia a A4..La alea 31 de puncte, eu le adaug si pe astea 2. Moldoveanul e in continua ..evolutie..:) URA!

Campanie electorala camuflata :)

mor-mor-mor FM

In fiecare dimineata, masina e parcata in acelasi loc si cu acelasi “pasager”..:) Cute!

p.s. curios daca ursuletul polar are anumita preferinta a postului de radio….hmmm..sa fie..mor-mor-mor fm?

Despre nimic sau..VIVA simtul umorului

A propos, iarasi despre americani.
Briefly: Zilele trecute vorbeam cu un prieten (AG, how you doing??:)) si-i povestisem un caz care mereu ma face sa smile.
Eram in rand la supermarket si un domn din spate ma intreaba:
el: what time is it?
eu: it’s 10.30.
el: ohh, okkk.. and it’s Friday, right?
eu: right…….and it’s the 27. and we are in 2008…….and you are in Florida. Zambesc.
el zambeste.
altcineva din spatele meu: and Florida is in USA.
altcineva: South of USA.
haotic din acelasi rand: and Bush is our president.
and you are considered male.
and you are about 36 years old.

Si remarcile haioase au continuat. Domnul, care vroia sa stie doar cat e ora si make sure it’s Friday, a ras cu pofta pe tot parcursul “analizei de facto” . Eu am iesit din magazin razand cu lacrimi in ochi. Merci!

I am Michael, by the way

La noul job.

Dupa o zi in care am schimbat,  zeci de mini-dialoguri, impresii haotice, ciocolatzele, vine randul si la niste minidrajeuri canadiene sa interactioneze in stomacul meu cu… tot ce mai era acolo si cand vreau sa-i multumesc dnei din Canada pentru drajeuri..” thanks,……” o pauza foarte jenanta in care incercam disperat sa schitez macar vreun prenume care sa aiba vreo tangenta cu numele real si ..booommerr! sunt o loosera si in a retine un cuvant de maxim 10 litere..si finisez cu un “thanks,…. …… ….. ….. for these things”. Finally, i got her name and i…got it!:)

Bine ca de la cazul asta, mintea mea prea haotica , si-a adus aminte totalmente altceva. Sau nu chiar totalmente ( Lora, decide-te!!!:).

The Americans. Mi-am adus aminte de cate ori am fost martora la interactionarea lor bizara (mie) din magazine, banci, statii, aeroporturi, oriunde. Auzisem, inainte sa vad ca ei incep sa vorbeasca intre ei foarte familiar, dialog ce poate dura si 10 min si la sfarsit sa finiseze cu un ” I am Michael by the way, what’s you name?”.

Deseori stateam, mai ales, in randul de la supermarket si auzeam dialoguri de genul ” oo, berea asta e foarte buna!! Imi aduc aminte eu si prietenii mei, plecam la pescuit in Daytona si luam 3 cutii din astea si niste xx si petreceam foarte bine. Dar odata nu am gasit si am cautat disperati si end up taking Jack Daniels. Dar berea asta is the real deal! Celalalt raspunde- eu lucrez foarte mult si berea asta ma relaxeaza cel mai bine. Atat imi iau cam pentru o luna bla-bla”. Dialog care dureaza pana unul trebuie sa achite si deja vine si randul la EVIDENTUL, ” -I am John, what’s your name?- X . It was nice to meet you X.And God bless you (used occasinally)

Cand am fost sa-mi inchid cardul bancar, before hitting to Lithuania, la Bank of America nu exista angajat sau client, prezent la ora respectiva in cladire, sa nu stie ca Lora is leaving, desi sunt sigura ca toti se intrebau -who the heck is Lora? Aveam preferata mea lucratoarea la ghiseu la care ma duceam mereu si cand i-am spus ca vreau sa inchid contul ca plec, ea a spus la tot personalul ca “Lora is leaving” si evident un murmuros ” Ohhh, nooo” s-a auzit in spate, desi sunt sigura ca nici dna de la ghiseu nu stia exact cine sunt eu. A inceput un interogatoriu, in fata la 5 persoane, de genul- Unde e Moldova, cand mai vii bla-bla. Si care s-a finisat cu un “we’ll gonna miss you, Lora”. Miss what? talking to me for another 5 min?:) But it was nice of them.

Pana la urma, dialogurile astea spontane, devin o obisnuinta si pentru tine. Cand eram la aeroport si mi s-a spus ca nu am voie sa-mi iau ochelarii mei de soare (caci aveam peste 10 perechi) si a trebuit sa renunt si la multa incaltaminte in valiza de board, am injurat in sine jumatate de ora, pana m-am asezat si asteptam timpul de boarding. IN alea 20 de min am inceput sa spun offul meu la 2 doamne foarte compatimitoare si bune ascultatoare. Si iata-ma si eu, incepand sa vorbesc aiurea cu necunoscuti. Cazul asta l-am tinut minte in mod special, pentru ca atunci, in avion, am avut un fel de revelatie- “oohh, wowww, i end up being one of those…”

P.S. Totusi la sfarsit…nu le-am intrebat pe doamne cum le cheama. Nu ca as fi tinut minte or mean anything:P

P.S2 In Moldova, am renuntat sa mai fac remarci despre soferul de rutiera, vanzatoarea isteric de proasta la straini din cauza privirilor speriate si a lipsei totale de feedback. I miss it actually.